Pseudomorfoze

L-am auzit pe Mircea Dinescu povestind, pe vremea când încă mai merita să fie ascultat, acum mai mulţi ani, la o serată a lui Iosif Sava, ceva care îi fusese povestit, la rândul său, de Marin Preda. Era vorba de o mătuşă a prozatorului, care se îmbolnăvise şi zăcea pe moarte în spital. Nepotul a vizitat-o şi a aflat cauza bolii: o infecţie renală, provocată de … obiceiul de a fura grâu de la CAP, ascuns într-un fel de pungă sub forma de brâu înfăşurat în jurul şalelor… Scriitorul a fost şocat să audă asta, pentru că o ştia pe mătuşa sa ca pe un om foarte cinstit; şi a întrebat-o îndurerat „cum ai putut, tanti cutare, să faci aşa ceva ?!” La care batrâna i-a răspuns: „da’ ce, măi Marine, dacă toţi făceau aşa, eram eu să rămân mai proastă decât ei ?!”

Dinescu a povestit asta pentru a arăta halul în care a degenerat ţăranul român… Şi parcă tot el, şi parcă tot atunci, mai adăuga şi observaţiile despre acelaşi subiect făcute de Nicolae Steinhardt, care stătuse, în ultima perioadă a vieţii, la Rohia, în Maramureş, într-o zonă considerată printre cele mai tradiţionaliste.

Pe mine mă interesează, în acest articol, mai puţin decadenţa lumii rurale româneşti, cât motivaţia acestui fenomen.

Vorba din titlul articolului meu (care este de fapt mult mai mult decât o simplă vorbă; este un veritabil principiu de viaţă) traduce în româneşte, conform „culturii” noastre „a ruşinii”, conceptul occidental de peer pressure. Care poate fi rezumat aşa: dacă cei din jurul tău fac într-un anume fel, trebuie şi tu să faci ca ei, altfel…

Interesant şi important este că această presiune nu este fizică, corporală, ci psihică, sufletească. Imaginară, dacă vreţi… Asta pentru a respinge acea prejudecată literalistă care spune că dacă cineva nu m-a obligat fizic, prin forţă, să fac un lucru, ci s-a folosit de mijloace morale pentru a mi se impune, înseamnă că nu e vinovat, şi că societatea în care s-a petrecut acest lucru este liberă şi democratică…