Pseudomorfoze

Teme falsificabile

Exclusivismul literalist - noua dictatură

„Avem aici reguli de bună cuviinţă, de comportament civilizat, de respect al părerii celorlalţi. Dacă nu le poţi respecta,” (citeşte „de fapt, dacă noi am decis literalist că nu corespunzi sistemului nostru arbitrar, dar nu avem curajul şi onestitatea de a ne asuma făţiş această decizie, ci ne ascundem, la fel de literalist, în spatele unor legi şi principii aşa-zis obiective”) „nu ai ce căuta aici”…

Sau: „dacă vorbeşti pe tonul ăsta cu mine, am terminat discuţia”. Nu contează cât de justificată este indignarea care ţi-a provocat involunar acel „ton”… Nu, aici avem un exemplu clasic de literalism: rău e nu că te doare, ci că-ţi exprimi public durerea. Analog celui după care rău nu era că Voiculescu a colaborat cu Securitatea, ci că CNSAS-ul „dă verdicte” – citeşte „îşi permite să-l denunţe”… Sau, parafrazându-l pe Chesterton, dacă un om face rău altuia, credincioşii dau vina pe om în general, că este răufăcător, ateii – pe Dumnezeu, iar „oamenii recenţi”, corecţii politic, pe … victimă ! Asta-i „brava lume nouă”…

Aşa îşi argumentează exclusivismul noua categorie socială, pseudo-elita. Cu nişte lozinci ieftine, concepute să le satisfacă confortul mental şi material – lor, bineînţeles, nu societăţii, care, aţi ghicit, ori se conformează lor, ori … îşi merită soarta.

Asta este practic o formă de monopol social, de închidere a pieţii ideii şi atitudinilor la câteva convenabile câtorva. E noua formă de dominaţie socială - imaginară, ocultă. Teoretic, e democraţie, practic – e ca la noi, o „dictatură democratică”, a Parlamentului şi oligarhiei din spatele marilor afaceri şi mass media…

Aici acelaşi reproş poate fi făcut elitelor, care strălucesc din nou prin absenţă, prin acomodare

Acelaşi reproş poate fi făcut şi la dreapta politică şi religioasă, nu numai la stânga

În concluzie, o să reproduc vorba altui ctitor al României moderne: „scrieţi, băieţi, numa’ scrieţi”… Că mâine poate nu vi se va mai permite; veţi fi şi voi nişte excluşi „justificat”. Sau că oricum nimeni nu vă citeşte sau vă înţelege…

februarie 29, 2008 - Scris de Scardanelli | 1) Pseudomorfoze | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | No Comments

No Comments

No comments yet.

Ne pare rău, formularul pentru comentarii e închis!