Pseudomorfoze

Evoluţia istorică s-a petrecut numai în Occident. Ea nu este numai o evoluţie politică, socială, tehnică sau economică, ci în primul rând una spirituală, determinată decisiv de creştinism. Mai precis, una moral-raţională, a conştiinţei.

Restul lumii a rămas într-o stare apropiată de „participarea originară”, adică de complacere semi-conştientă într-un cosmos imuabil. Tipul oriental nu s-a detaşat încă de mediul său, aşa se explică tribalismul mafiotic instituţional de la noi, de exemplu, sau „casta aparatului de stat”, după formula lui Patapievici, de pe vremea când nu i se alăturase….

Aşa se explică cum de atât de mulţi români s-au alăturat Securităţii comuniste – din amoralitate; ei nu au atins încă nivelul de conştiinţă unde se revelează, în toată ticăloşia lor, turnătoria, terorizarea şi tortura; pentru ei, a-ţi bate joc de celălalt, fizic sau psihic, nu e nici măcar o glumă proastă… De aceea zic eu că suntem demonolatri, adică nu am receptat încă Evanghelia, care ar fi trebuit să ne reorienteze. Ba mai mult, biserica însăşi nu e pentru noi decât o altă mafie, un alt sistem de profit.

Noi nici măcar nu ne punem problema a ce e rău şi ce e bine… Sau ne-o punem la modul: „rău e când altul abuzează de mine, bine e când abuzez eu de el” !

Noi suntem încă în faza cutumiară, în care, de exemplu, contează mai mult cum şi cui spui, nu ce spui. Pe când occidentalii au atins demult faza „vinovăţiei”, în care apare sentimetul responsabilităţii individuale. E drept, această fază nu a fost trăită firesc nici de ei; ea s-a pseudomorfozat, ori în puritanism – de ieri, protestant, sau de azi, politic corect -, adică într-o formă exagerată de moralitate, fără discernământ, ori în libertinaj, adică, dialectic, într-o formă de respingere violentă a oricărei morale…

(Am spus de la-nceput că nu vreau să spun că vesticii sunt buni, iar, noi, esticii, suntem răi. Eu spun doar că există lucruri bune la ei, pe care noi nu le avem, dar le-am putea prelua, chiar fără erorile lor, şi viţăvercea. Şi încerc să le identific, să le disting de cele rele.)

Pe urmă, noi nu gândim încă raţional. Deşteptăciunea aia cu care ne lăudăm, şi pe care o considerăm de-a dreptul proverbială, e doar o formă de instinct de animal de pradă… De partea cealaltă, vesticii şi-au folosit raţiunea mult mai mult, ba chiar au şi abuzat de ea, degenerând-o în literalism – pe terenul căruia se produce, în sfârşit, mult-dorita conjuncţie est-vest. În rău, e drept, esticii pre-moral-raţionali găsindu-şi afinităţi neaşteptate cu vesticii post-moral-raţionali (totuşi, un literalist ar replica: „ceea ce contează e că ne-am întâlnit, nu cum şi unde am facut-o ! de ce despici firul în patru şi cauţi nod în papură ?!”)

Două forme de idolatrii, faţă în faţă… Urându-şi diferenţele, dar şi găsindu-şi, la nevoie, suficiente lucruri în comun…

Suntem înapoiaţi şi subiectiv, din cauza noastră, că nu ne asumăm condiţia sau ne certăm meschin între noi, şi obiectiv, din cauza … „lor” („de vină-s tot arbitrii ăştia !”) că au renunţat la misiunea civilizatoare şi preferă să se sinucidă încet, imaginar…

Nu-i nimic; noi să fim sănătoşi. Bea cineva o bere ?