Într-un text publicat în “România Literară” în anii ‘80, Geo Bogza descria ceea ce Mihai Şora numea “Clipa” şi Borges – Aleph-ul:
“La trei, patru ani o data, poate si mai rar, creierul meu dobandea o capacitate extraordinara de a lua act de existenta lumii. Brusc, imi dadeam seama de realitatea ei, despuiata de orice abstractiuni, ca si cum m-as fi trezit din somn, ca si cum pe un platou de filmare – plin de decoruri si de actori – s-ar fi aprins reflectoarele. Timp de cateva secunde – numai cateva secunde, dar ale unei nemaipomenite revelatii – deveneam constient de fantastica diversitate a vietii, fara sa-mi indrept gandul spre o infatisare sau alta a ei, ci percepandu-le simultan, intr-o imagine globala, absolut uluitoare. Ma aflam, desigur, intr-un anumit punct al pamantului, dar vedeam cu mintea, o minte atotcuprinzatoare, aproape dumnezeiasca, tot ceea ce se petrece de jur imprejurul lui. Nimic nu ramanea in afara de aceasta imagine vie si palpitanta: talazurile oceanelor venind din larg si spargandu-se prin desisul junglei, ursi polari dormind pe banchize de gheata, trenuri strabatand continentele, Everestul lucid sub razele soarelui, fantani arteziene, manastiri pe varfuri de munte, femei spaland rufele la rau – pe toate le vedeam, in lumina in care le vor fi vazut, doar pe unele dintre ele, marii pictori -, fluvii majestuoase curgand spre mari, livezi de portocali, mumiile faraonilor, pescari tragand navodul la tarm, Place de Concorde, lanuri de grau, uriase transatlantice, sanii trase de reni – toate acestea deodata, in aceeasi clipa, nu cum le insirui aici, ca intr-un inventar, ci intr-o fresca unitara si vie -, rotative invartindu-se cu mii de turatii pe minut, preoti cununand tinere perechi, cai alergand cu coama in vant, orchestre executand Simfonia a IX-a, in timp ce talazurile oceanului vin din larg si se sparg de tarmuri. Totul dura cateva secunde, nu putea dura mai mult, ca si fulgerele cu cea mai lunga durata, dupa care ma intorceam la conditia mea obisnuita, ca si cum as fi reintrat intr-o posomorata inchisoare.
Daca a trai inseamna a percepe in felul acesta lumea, cum pesemne vor fi perceput-o Leonardo si altii asemenea lui, atunci, adunand extraordinarele clipe, eu nu am trait cu adevarat – intr-o intreaga viata – mai mult decat cateva minute. Restul a fost somn al scanteii divine.”
