De ce suntem atât de înapoiaţi ? (I)

Avem două alternanţe la putere la activ, mari şi late, în care au câştigat „ai noştri”… Şi totuşi, tot acolo ne aflăm, într-un r…t socio-politico-economico-cultural naţional. Ba încă mai adânc scufundaţi în el, pentru că înaintea alternanţelor cu pricina mai aveam de-un ban speranţă, ca vin ai noştri şi pun ei lucrurile la punct. Acum suntem cu totul dezabuzaţi, confruntându-ne cu o fundătură istorică pe care realitatea ne-o aduce în sfârşit înaintea ochilor. Aici e problema, după nu prea umila mea părere.

Noi am refuzat confruntarea cu noi înşine.

Evoluţia istorică petrecută în Occident este o revelare a conştiinţei umane (expresia e parcă tot din Patapievici, nu ? e mult de-atunci…), o conştientizare a condiţiei umane căzute. Importarea ei nu ne-a picat prea bine, pentru că ne vedeam în sfârşit aşa cum suntem şi nu ne-a plăcut deloc priveliştea… Furia lui Caliban care îşi vede faţa în oglindă.

E drept că şi oglinda care ni s-a pus în faţă era deformantă, fabricată cum era după chipul şi asemănarea lui homo occidentalis. Pe de o parte, paradigma nu ni se potrivea; şi era o diferenţă de natură, nu de grad. Pe de alta, Vestul însuşi nu a urmat-o consecvent decât preţ de câteva generaţii, în sec. XIX.

Totuşi, era un reper, iar elita noastră l-a adoptat, de bine de rău, în ciuda avertismentelor privind „formele fără fond”, emise de cel mai lucid membru al ei. Pseuodomorfoza părea să fie funcţională, şi cine ştie cât de departe am fi ajuns pe acest drum, dacă nu ne-ar fi oprit comunismul şi războaiele mondiale, declanşate în acelaşi Occident.

Istoria ne-a terorizat, luându-ne violent înapoi ceea ce tot ea ne dăruise, decapitându-ne de elite şi permiţând fondului calibanic să-şi ia revanşa cu asupra de măsură.

Această prezentare pare să dea vina exclusiv pe alţii, pe circumstanţele istorice, pe condiţiile obiective. E doar o latură a problemei pe care e bine să o privim şi din punctul opus de vedere, cel subiectiv. Să ne conformăm tipului de anliză a imaginarului istoric propus de Lucian Boia.

Ce pute(a)m noi face, deci, cu ce-au mai lăsat alţii din noi. (Asta e o exprimare tot din Patapievici, din vremurile lui bune, de-acum mai bine de zece ani.)

O să încerc să răspund în articolul următor.